joci un joc.

ne uitam la soare si ne holbam la norii care il acopera de fiecare data cand noi vrem sa ne incalzeasca.privim cum totul in jurul nostru se intuneca, iar zambetul dispare.la trecerea norilor inchidem ochii si radem la soare si ii scoatem limba si radem...mda. cam la asta se rezuma ziua mea de astazi.priveam cu soarele ma priveste si simteam cum razele lui imi simteau chipul.simteam cum caldura razelor lui imi mangaie fata si ma incalzesc si ma face sa ma gandesc cat de perfecta va fi ziua de maine.si cat de bine o sa ne distram.si ca nu o sa mai bag in seama febra musculara cu care m-am trezit dupa un somn adanc.ah, de cand nu am mai avut parte de un asemenea somn... :)) nici eu nu mai stiu.simplu- oboseala acumulata.si simti ca ajungi in momentul criza in care nu mai intelegi nimic si nu mai vrei nimic si pe nimeni in jur, decat patul si perna ta de acasa...cand ajungi acasa,fara sa bagi in seama palavragerile mamei si observatiile tatalui, te descalti si incepi sa alergi pe hol inspre camera unde locuiesti si deschizi usa iar in fata ochilor vezi o patura frumos asternuta pe pat.nu poti sa ii mai determini culoare...in primul rand deja te-ai aruncat in pat si ai luat perna mare si pufoasa in brate, iar in al doilea rand oboseala iti da prea multe batai de cap ca sa mai iti folosesti neuronul lipsa..

..si uneori ma comport ca un copil de numai cinci ani.care se bucura de orice tampenie face si nu il intereaseaza de cei din jur. si care nu trebuie sa isi faca probleme ca luni are de rezolvat jumatate de manual numai cu probeme la fizica, ca i se va inmana sasele la chimie, iar la istorie va fi ascultat...eh.azi m-am purtat asemenea unui copil.am incercat sa uit de ziua de luni si sa ma gandesc numai la clipa pe care o traiesc si Duminica.am incercat sa ma gandesc ca daca azi a fost o zi de cacat maine va fi o zi mai buna.nu sunt numai vise.sunt realizari nepretuite...incep sa imi formez o lista cu reguli pe care sa le incalc.poate asa imi va fi mult mai usor sa scrijelesc cu creionul pe hartie un desen mai frumos..o casa, niste copaci si niste oamnei.oameni care pentru mine inseamna tot.acel tot care pentru multi nu inseamna nimic, sau pretind ca inseamna.fratilor, prieteniile adevarate nu se stau pe garduri si va fluiera ''-hei, auzi, sunt aici''...unii pretind ca cel mai bun prieten este X sau Y, iar cand ii intrebi -ce,cum,cand,cine?- lumea din jurul vostru va fi cufundata intr.o tacere profunda, acuta...dar va fi usor indepartata la raspunsul ''ce-ai spus?scuze nu te-am auzit''.probabil mintea imi joaca feste, iar imaginatia deja mi-a scapat de sub control...dar desi tot ce am scris este gandit de personalitatea mea de copil, nu ne dam seama ca de multe ori cei mici au cea mai mare dreptate.chiar si decat un om matur, un adult...nu.mi spune ca niciodata nu ai ramas masca cand un copil mic ti.a afisat un raspuns de om matur...si iti va 'publica' si o ipostaza daia gen se preface ca fumeaza, pentru ca te-a vazut pe tine, sau isi tine mana in sold si se uita 'de sus' la tine, chiar daca este o tzaca mica..si tu razi si crezi ca el glumeste, dar de fapt sti ca vorbea serios.ca si mine. :)