mda..si nu stiu de ce ma simt asa goala.Nu stiu cat timp hainele imi mai pot acoperi goliciunea asta.Incerc sa merg inainte, dar oricat de mult vreau sa inaintez privirea tot in pamant o am..Si asa suntem noi programate.Sa ne atasam, sa adoram si sa fim dezamagite.Intr-un fel sau altul toate astea ne ajuta, dar mai intai ne impiedicam in propriile picioar.Cadem.Ne ridicam si cadem la loc.Suntem slabe..ah.Cat urasc sa ma simt asa.E un sentiment ciudat..e un sentiment care ne creeaza o stare de nervozitate acuta.O stare care ne vine sa ne dam cu capu' de pereti si sa injuram pana cand ne linistim.mda.. si dupa ciclul se reia.Nu e corect.Uneori chiar ar fi mai bine daca as fi un baiat.Nu m-ar interesa de nimic si nimeni.(probabil doar de cei care imi sunt apropiati).Si cu toate astea..intr-un final, realizam ca e bine sa ramai fata.Exceptand toate obstacolele care ne inconjoara peste tot pe unde mergem, stim cum sa trecem mai depart.Nu este atat de usor pe cat pare. Pt ca suntem atat de visatoare..daca s-ar face o lista, cred ca as fi prima.Desi toate lucrurile ingrozitoare imi par a fi roz, iar cele roz imi par a fi ingrozitoare...tot nu le inteleg.oricat de mult as revizui fiecare particica care m-a facut fericita sau care inca ma face.E ceva care ma ajuta sa merg mai departe si sa tin capul sus.Dar ce ? inafara de cei care ma inteleg si care ma ajuta sa tin capul sus..dar pana cand? pana cand vor reusi sa ma faca sa nu ma gandesc la anumite situatii, sa nu impiedic si sa cad.
Ma simt din nou ca un copil pierdut printre multimea de la carnaval.Iar simt ca ma scund dupa o masca emotiva.Ma ascund in spatele unui perete pe care sunt desenate tot felul de scrijelituri dragute care bat un mic apropo la cat de fericita sunt.Insa pe dinauntre ma simt devastata.Goala.Fara sentimente.Visele care te fac sa fugi de lumea in care traiesti te duc intr-o prapastie numita dezamaire.Te aduc de partea cealalta a zidului, desi am impresia ca eu inca ma ascund.Dar mi-e teama.Mi-e teama ca cineva va veni si ma va imbranci si am sa cad, si am sa ma julesc la genunchi.Si nimeni nu va veni sa ma ajute sa ma bandajez.Poate ca nu vreau sa merg mai departe.Dar de ce/ Cand eu sunt constienta de faptul ca nu se va mai intampla nimic daca ma intorc.Sau mai bine spus sunt constienta de inconstienta mea.Inconstienta care ma lasa sa adorm, iar atunci cand visul incepe si se transforma intr.un cosmar sa nu ma poata trezi.Si nu ma trezeste pt ca nu vrea.Asa cum nici eu nu vreau sa inaintez de la mijlocul strazii, unde se afla poarta casei mele, pana la colt.Si sunt atatea intrebari care incep cu 'de ce' si care nu au raspuns.Si oricate raspunsuri am da, intrebarea de ce nu se opreste a imi viola mintea.E intrebarea de baza care nu te lasa sa dormi doua nopti la rand; care iti creeaza cosmaruri (iar daca ai parte de sweet dreams, iti transforma visul intr-un cosmar).Si cand vrei sa urli dupa ajutor nici tu nu te poti auzi...iar atunci te ascunzi intr.un colt.iei o perna in brate, iar intr.un final reusesti sa mai atipesti cateva ore, pana cand intra cineva in camera si iti zice ca ceasul arata ora x si tu esti tot in pat si lenevesti, dupa parerea persoanei respective.insa tu sti ca ai avut parte de un vis urat si ca ai mai reusit sa te odihnesti pt ziua urmatoare..adica azi.cand sti ca dai test la geometrie si nu sti nimic. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu