să sperăm că nu

grozav..pur şi simplu grozav..niciodată nu putea să imi meargă mai bine. nu puteam să stau liniştită in banca mea..nu puteam să nu imi pese..pur şi simplu este enervant să stai mereu şi să te frămânţi..-aoleu,vai.ce fac?etc E atât de aiurea sentimentul de vinovăţie şi de victimă in acelaşi timp..uneori cerşim după atenţie iar alteori nici nu vrem să ne pese. Ne indopă cu un iaurt cu germeni de grâu şi zicem..asta este, data viitoare va fi altfel..dar de fapt va fi la fel. Mereu va fi aşa pt că noi nu putem să ne schimbăm..adică eu nu pot şi nu vreau, pt că aşa cum sunt eu aşa mă simt bine..dar M deschide ochii şi uită-te-n jur..ce vezi. Toată lumea este fericită când tu eşti tristă iar tu eşti veselă când toată lumea este cu curu'-n jos. Perfect.Splendit..mdaa, cam aşa ceva. Şi de ce uneori nu pot să imi bag picioru' şi să nu imi pese de alţi ceilalţi sau anumite persoane..de ce nu pot să trec cu vederea şi să iert atât de uşor..uite aşa, pt că eu nu iert uşor şi iert doar dacă merită şi ştiu că persoana respectivă nu va mai face la fel..dar acum parcă aş vrea să nu mai iert pe nimeni. Parcă aş vrea să stau inchisă in camera mea şi să vizionez p.s. i love you incă odată..şi deşi nu am televizorul şi dvd-ul in cameră..se rezolvă. Le demontez şi le montez la mine..dar nu asta este ideea principală..baza postării este că incerc să imi impun să nu mai imi pese..incerc să inchid ochii,să număr până la 10,să trag aer in piept şi să mă liniştesc complet. Şi totuşi sunt conştientă că nu voi reuşi să fac ceea ce imi doresc pt că normal că niciodată nu primesc ceea ce cer. Pur şi simplu trebuie să muncesc pt orice tâmpenie pe care o vreau.. e obositor să joc rolul victimei şi să mă prefac că nu imi pasă...pt că aşa am fost eu concepută -fraiera căreia ii pasă..şi simt că inauntrul meu nu mai rezist..imi vine sa ţip şi să urlu şi să incep să zic tot ce am şi tot ce mă apasă. Dar mi-e teamă că nu va inţelege şi mi-e teamă că sunt singura căreia ii pasă..nu ştiu de ce am impresia asta proastă.Pur şi simplu incep să gândesc prea mult şi toate tâmpeniile la care mă gândesc şi care adunate mie imi dau o intreagă poveste de fiecare dată, pe când celorlalţi le dau semne de intrebare (lor nu li se leagă nimic, normal..ei sunt cei coerenţi iar eu sunt visătoarea naivă)..mda, astfel ajung la diferite concluzii care sunt greşite, însă majoritatea deşi am impresia că sunt aiureli şi abureli ajung să devină adevărate şi stau şi mă gândesc iar -uite frate câtă dreptate am avut, deci nu sunt paranoia. Unii poate inţeleg la ce tot bat apropo, tot ce mă frământ, tot ce consolidează acest tot. Imi amintesc cuvinte şi tăceri..imi amintesc cum era soare afară şi niciun nor pe cer, iar apoi s-a anunţat furtuna iar eu mi-am uitat umbrela acasă. Şi vântul bate şi picaturile de apă incep să imi intre in ochi..cămaşa a inceput să mi se ude, blugii să mă strangă, iar pantofii să mi se strice de la apa...incep să mă sperii şi să alerg spre casă, iar brusc mă opresc. Din mersul accelerat viteza incepe să scadă până când ajung să păşesc pe strada udă de ploaie..şi incet incet zâmbesc in colţul gurii realizând că nimic nu ar putea merge mai rau de bine. :)