luni, februarie 22, 2010

i want to hold you close

cine ar fi crezut că totul va merge vreodată atât de bine.mă rog,nu pe şi pe alte meleaguri,dar mă mulţumesc cu ce am până acum.
toată lumea e irascibilă în ultima vreme.de ceee?să fie oare poposirea acestei vremi superbe pe care o aşteptam de o lună? mie mi-au trecut nervii şi stările de irascibilitate.am ajuns să-mi cer scuze faţă de mama când ridic tonul într-o conversaţie care după părerea mea nu duce la nimic.dar nu-mi cer scuze imediat.îi trimit un mesaj (asta dacă conversaţia a avut loc prin intermediul telefonului) sau îi spun a doua zi(în cazurile în care ne certăm seara înainte de culcare şi eu am dreptate).dar supravieţuiesc.încerc să trec peste răutatea oamenilor din jurul meu şi chiar dacă mă privesc urât eu încerc să le zâmbesc.răutatea nu duce nicăieri..aşa cum nu duc nicăieri nici discuţiile "nu îi dau mesaj/îl sun/îl invit în oraş pt că e rândul lui acum".indiferent de situaţie,uneori ar trebui să renunţăm la orgoliu.tot ce ne îndrumă să facem este să aşteptăm şi să aşteptăm..şi să ajungem să regretăm că alta vine şi îl întreabă înaintea noastră,iar el îi spune "DA" şi ies în oraş şi se cunosc mai bine şi pleacă cu el.
ăşa că fetelor,nu fiţi fraiere.dacă vă place tipu' săriţi pe el,dar aveţi grijă să nu fie unul şi acelaşi. :d

Niciun comentariu: