hai să ne căcăm în ploaie

şi mă simt ca un căcat când ai mei încearcă să mă intimedeze şi să mă facă să cred că am rămas acelaşi copil tâpit de pe vremea când avea doar 10 ani..pff,dacă ar şti ce furtună se dezlănţuie în copilul lor..câte planuri de viitor are copilul lor pe care ei încearcă să le şteargă cu buretele şi deşi ei îi spun că să se ducă la ce facultate vrea el..ei tot pe a lor o ţin "ca designer de interior nu o să faci nimic!nu e o meserie!nu vei ajunge nimic!"...ok,ei nu îşi dau seama cât de 'mult' îşi sprijină copilul.îi e de mare ajutor să audă de la proprii părinţi că deşi mai are 3 ani de liceu şi are timp să se gândească la ce facultate vrea să urmeze,el tot trebuie să îşi arunce creieru de un perete şi celălalt ca să vadă ce vrea cu adevărat..să vadă pentru ce este menit..şi de ce să facă ceva care nu îi place deşi i-ar aduce bani cu caru'..de ce să facă ceva care nu-i place??când i-ar fi foarte uşor să îşi urmărească fiecare dorinţă pe care vrea să şi-o îndeplinească..de ce nu are ocazia şi libertatea să facă asta??da..şi mi-ar fi foarte uşor dacă aş putea să fiu sprijinită de mama care acum parcă nici nu mai exist..sau poate ca sunt dar îi reprezint doar o povară..iar tata,se pare că după spusele lui..am dedus că fac parte dintre problemele pe care le are..când eu nu am făcut nimic.stau pur şi simplu la mine în cameră şi citesc,uneori chiar şi de dimineaţă pân' seara..şi totuşi ei îmi spun că nu ştiu să fac nimic,că nu citesc,că pur şi simplu nu fac nimic bun sau perfect..din ceea ce ar vrea ei să fac. şi uneori vreau pur şi simplu să fac acei 18 ani care mi-ar mai reda o parte din libertate,dar cu ai mei..cred că doar va fi mai rău..nu acceptă ideea că încep pur şi simplu să mă maturizez..ah şi încă de la vârste fragede..când îi auzeam cum se ceartă iar bunica mă găsească singură în baie plângând în faţa oglinzii..şi doar mă întreba dacă iar se ceartă..iar mie îmi cădea uşor câte o lacrimă pe fiecare obraz..fiecare mângâindu-mi starea de căcat pe care o puteam avea.
sunt atâtea lucruri pe care aş vrea se le pot spune alor mei,iar ei aşteaptă de la mine să le spun zicând că e ok şi căputem discuta..unde * putem discuta??când după ce le spun câte ceva nici nu au răbdarea necesară să mă asculte că imediat încep discuţiile şi lamentările şi tot tacâmu'..e clar,am nevoie de un psiholog :)